PETITII

LEGISLATIV

Conform Ghidului privind soluţionarea contestaţiilor de către intermediarii în asigurări – EIOPA, contestaţie înseamnă: o declaraţie de nemulţumire adresată unui intermediar în asigurări de către o persoană cu privire la activităţile de intermediere ale acestuia. Ar trebui să se facă distincţie între soluţionarea contestaţiilor şi soluţionarea cererilor de despăgubire, precum şi între contestaţii şi simple cereri de executare a contractului de asigurare, de informare sau de clarificare.

Prin petiţie se înţelege reclamaţia, cererea sau sesizarea pe care un petent (persoana fizică sau juridică incluzând autorităţi, instituţii publice central şi locale sau orice altă organizaţie legal constituită),o adresează societăţii de intermediere ( brokerului ),formulată în scris şi transmisă prin serviciul registratură prin intermediul serviciilor poştale, fax sau e-mail ori prin intermediul aplicaţiilor on-line de primire a petiţiilor şi sesizărilor şi prin care petentul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea de intermediere în asigurări a brokerului de la care se aşteaptă în mod explicit un răspuns sau o rezoluţie.

Pentru a fi validă, o petiţie trebuie să conţină un minim de informaţii:

  • Datele minimale de identificare ÅŸi de contact ale petentului ;
  • Obiectul petiÅ£iei inclusiv informaÅ£iile minimale în vederea identificării situaÅ£iei reclamate ÅŸi motivele petiÅ£iei;
  • Data;
  • ReprezentanÈ›ii petenÈ›ilor prezintă copia actului de identitate în cazul persoanelor fizice È™i actul de reprezentare acordat, în original, în formă certificată ori legalizată sau copii ale acestora, semnate pentru conformitate cu originalul, astfel încât să poată fi verificată identitatea părÅ£ilor, precum ÅŸi calitatea persoanelor semnatare ale actului juridic – mai puÅ£in în cazul petiÅ£iilor transmise prin intermediul e-mailului sau prin sistemul on-line de primire a petiÅ£iilor.

Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petentului nu se iau în considerare şi se clasează.
Etapele soluţionării petiţiilor:

  1. TRANSMITEREA:
    • PetiÅ£ia poate fi transmisă:
      • prin e-mail transmis la adresa : office@domas.ro
      • prin poÅŸtă sau curierat la adresa, sos Mihai Bravu, nr. 223, Cladirea Optidol Center, parter, Sector 3 BucureÅŸti
      • prin fax, la numărul
      • prin intermediul site-ului: www.domas.ro
      • prin înregistrarea petiÅ£iei la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ÅŸi primirea unei solicitări ulterioare de informaÅ£ii din partea ASF.;
      • prin înregistrarea petiÅ£iei la Autoritatea NaÅ£ională pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor (A.N.P.C.) partea A.N.P.C.;
      • prin înregistrarea petiÅ£iei la PreÅŸedinÅ£ia sau Guvernul României;
    • PetiÅ£iile primite vor fi înregistrate în registrul unic de petiÅ£ii al DOMAS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SRL de către persoana desemnată în acest sens.
    • Colectivul de analiză ÅŸi soluÅ£ionare a petiÅ£iilor va dispune măsuri de cercetare, analiza detaliată ÅŸi rezolvare rapidă ÅŸi temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenÅ£i, cu respectarea strictă a prevederilor legale, ÅŸi va elabora răspunsul final către petent, pe care îl va transmite spre aprobare conducerii executive a DOMAS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SRL
    • După obÅ£inerea aprobării de la conducerea executivă a brokerului, colectivul de analiză ÅŸi soluÅ£ionare a petiÅ£iilor va transmite răspunsul către petent în termenul legal de maximum 30 de zile de la înregistrare.
    • Răspunsul se comunică prin poÅŸta/e-mail/fax, în funcÅ£ie de calea de comunicare folosită de petent.
  2. ÃŽNREGISTRAREA:
    • PetiÅ£iile primite vor fi înregistrate în registrul unic de petiÅ£ii al DOMAS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SRL de către persoana desemnată în acest sens.
  3. SOLUÈšIONAREA:
    • Colectivul de analiză ÅŸi soluÅ£ionare a petiÅ£iilor va dispune măsuri de cercetare, analiza detaliată ÅŸi rezolvare rapidă ÅŸi temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenÅ£i, cu respectarea strictă a prevederilor legale, ÅŸi va elabora răspunsul final către petent, pe care îl va transmite spre aprobare conducerii executive a DOMAS INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SRL
    • După obÅ£inerea aprobării de la conducerea executivă a brokerului, colectivul de analiză ÅŸi soluÅ£ionare a petiÅ£iilor va transmite răspunsul către petent în termenul legal de maximum 30 de zile de la înregistrare.
    • Răspunsul se comunică prin poÅŸta/e-mail/fax, în funcÅ£ie de calea de comunicare folosită de petent.
    • Informatiile referitoare la stadiul rezolvarii petitiilor se pot obtine prin e-mail sau la numarul de telefon accesibile pubicului sediul si pe site-ul brokerului.
    • ÃŽn vederea soluÈ›ionării pe cale amiabilă a disputelor dintre brokeri ÅŸi asiguraÈ›i, contractanÈ›i, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanÈ›ii acestora, la solicitarea uneia dintre părÈ›i, se utilizează metodele alternative de soluÅ£ionare a litigiilor, prevăzute de dispoziÅ£iile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluÈ›ionare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluÈ›ionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluÈ›ionare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părÈ›ilor de a se adresa instanÈ›elor de judecată abilitate.

FORMULAR PETITIE ONLINE

Conform Legii 32/2000, care reglemeteaza activitatile în domeniul asigurarilor, brokerul de asigurari este persoana juridica româna sau straina, autorizata în conditiile prezentei legi, care, pentru clientii sai, negociaza sau încheie contracte de asigurare si acorda alte servicii în legatura cu protectia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor. În România, brokerii de asigurari au aparut, în conditii de deplina legalitate, odata cu Legea 32/2000, mai precis odata cu publicarea normelor de aplicare a acestei legi. Relatia intre Domas Broker si clientii sai este o relatie de parteneriat, noi reprezentand interesele asiguratului in fata societatilor de asigurari. Domas Broker isi asista clientii in relatia cu societatea de asigurari in vederea cumpararii unei polite de asigurare sau conceperii unui program special adaptat analizei de management al riscului.

PARTENERII NOSTRI